Message in a Bottle
Witness me!
Lots of rethinking. This past month Craig made me rethink writing up in here and Val made me rethink reading and listening to other people. It’s been a year since Duncan made me rethink that and it seems I did slipped back since. The issue needs recurring wake up calls. As history does not repeat itself but it rhymes, now I’m not in the same place as a year ago, I’m on a different plane in its proximity. Another level. Or another meridian.
I promised myself I will abide by the rule of Lectio Divina. Slow digesting of any input. In the course of a year I’ve come to see things spiraling faster and faster. Again. No time left for reflection or contemplation now, in the 11th month.
So it’s once again time for fasting. This time I’ll be allowing two cheat days a week. If V kept at it for more than a year, I might give it a shot.
So what Craig highlighted for me is that if anyone cares about my shit, the chance of finding them by writing online is close to zero. In the previous episode our hero found out that the offline crowd is going about its business not giving a fuck either. It was like handing flyers on the street. Doing it online is more like placing the same flyers on windshields, in the global parking lot. The first is PUA, the latter is dating apps game. Both kinda lame.
One year ago I decided to use the cloud-based-social-thingies as if nobody’s watching. Because nobody is, actually. Note taking. Idea gathering. Just like a journal. A log. B-log. The wheel once again! Anyway, if anyone finds anything here useful, fine, I am also here to serve.
Does anything count if it’s not witnessed? I feel like I’ve been duped into breaking my lifelong self-imposed prohibition of not spilling any beans online. Just due to the fact that “these” people seem more openminded. But then again, I wanna say I don’t need to be witnessed. And still, everything here and everywhere all the time is as Jon Haidt said about our moral thinking:
..much more like a politician searching for votes than a scientist searching for truth.
De ce naiba scriu în engleză toate astea? Care e faza? Engleza e ca un filtru pus pe idei, un cod pentru lucruri provenite din vest. Încep să cred că sfatul de la începutul anilor 90 când ziceau că e musai să știi engleza și calculatoare a fost o capcană. Am fost primul la engleză și la calculatoare. Primul să primesc update-ul. Dacă e să fac fix pe dos, ca George Constanța, poate nu e rău sa încerc calea opusă englezei și a calculatorului. Se adună tot mai multe argumente contra lor. Sau, ca în poveste, o fost musai să trec prin ele ca să văd dincolo de ele. Nu o lua pe scurtătură!
Pun mesaje în sticle și sper să ajungă la oamenii mei. Dar oamenii mei poate nu sunt peste ocean. Nici peste Dunăre. Am crezut că ar fi, atunci când cineva a zis în engleză că ar fi. Nu sunt nici aici. Nu contează. Nu caut martori. O să mai pun bilețele în sticle și o să le arunc în sus pe munte. Poate codate, să fie și mai greu accesibile. Și voi urca după ele, și le voi arunca și mai sus. Parolate și după paywall. Dacă ajung vreodată cu ele în vârf, le dau foc.
If you really want to translate this, it’s Romanian. Ask your AI assistant for help. Work! Dacă nu ai prins prima jumătate din bilețelul ăsta, pentru că e într-o limbă străină, felicitări! Nu ai pierdut nimic. Nu era pentru tine, oricum.
Uite! Am pus niște mesaje într-o sticlă. Colière! Colecția de ritmuri euclidiene in formă de cărți de joc. Nemaivăzut! Fii martor! Nu rata!
